Întâmplător sau nu, ziua de vineri a în adus în cabinet 2 mame care aparent au situații de viață complet diferite - de dragul povestirii le voi spune Ana, mama a 2 copii recent divorțată care îsi gestionează cu greu emoția pierderii relației de cuplu și Maria, căsătorită și mama unui copil.

Motivele pentru care au apelat la serviciile mele sunt iarăși complet diferite, Ana vrea să își ajute fetele să se înțeleagă mai bine, să accepte să se joace împreună, să fie mai tolerante una cu cealaltă, în timp ce Maria caută soluții pentru a face din adaptarea copilului ei la grădiniță, un proces cât mai blând și fără prea multe sentimente de vinovăție din partea ei.

Fiecare sesiune de consiliere își urmează parcursul firesc până ajungem la întrebările despre: cine sunt cei din tribul tău, cei pe care te poți baza atunci când ai nevoie, cine e suportul tău. 

Întâmplător sau nu, fiecare ajunge să-și spună printre lacrimi durerea singurătății și lipsei de suport fizic și emoțional... e multă tristețe, e neputință exprimată în vorbe puține și multe lacrimi.

Lacrimi pe care fiecare, mai apoi și le șterge, se scutură cumva parcă de toată aceasta experiență, de această breșă în structura de rezistență afișată în rolul de Power Mama și revine cu un zâmbet trist în realitatea vieții ei de familie.

Fiecare încheie acest episod de vulnerabilizare prin a spune: îmi cer scuze, a fost un moment de slăbiciune, e ok - am să merg mai departe, să ne întoarcem la subiect.

Dar de fapt nu este ok!

Singurătatea unei mame aflată sau nu într-o relație romantică este dureroasă și este imposibil să nu fie transmisă sub o formă sau alta și asupra creșterii și dezvoltării emoționale a unui copil.

Comportamentul fetițelor Anei este o consecință a dinamicii din familia lor!

Chiar dacă sunt mici, copiii ajung să aibă dificultăți în a dezvolta încredere în relațiile lor cu ceilalți copii atunci când văd că relația părinților lor se deteriorează. De prea multe ori își formează convingeri greșite despre iubire și relații sănătoase.

Teama Mariei ca lăsând copilul la gradiniță îi poate crea o trauma este susținută de lipsa de atenție și support din partea soțului ei care mai degrabă minimizează importanța pe care o are exprimarea emoțiilor, recunoașterea și întelegerea lor.

Singurătatea unei mame aflată sau nu într-o relație romantică este profund tristă pentru că, de cele mai multe ori este asociată cu atât de multă deznădejde și resemnare.

Aceste mame devin, de dragul copiilor lor, cei mai buni experți în arta disimulării. Au în spate ani de practică, încă din propria copilărie când au învățat că ele nu merită mai mult.

Deși fiecare dintre cele 2 mame are convingerea că pe umerii ei stau toate responsabilitățile lumii, fiecare dintre ele ar împărții cu dragă inima această responsabilitate cu cineva care să le asculte și să le înțeleagă grijile și îngrijorările, cineva care să nu le critice, care să nu le combată, cineva care să își asume uneori doar rolul de ascultător prezent și empatic.

Singurătatea unei mame aflate sau nu într-o relație romantică nu se vede...se simte!

Nu sunt doar teorii, eu am convingerea că familia trebuie să fie un loc în care fiecare membru se simte iubit, susținut și apreciat!

P.S Într-un program de consiliere parentală nu aplicăm tipare, fiecare familie are propria poveste, propriul context de viață. Soluțiile pentru care Ana si Maria au venit la mine este posibil să le gasească chiar ele singure sau împreună cu mine în urmatoarele noastre întâlniri. Uneori tot ceea ce avem nevoie este doar un spațiu de siguranță și încredere în care să ne simțim conținuți!

Cu dragoste și recunoștință,

Loredana

Dacă apreciezi ceea ce găsești aici pe pagina mea, lasă-mi un semn să știu că ai trecut și azi pe aici.🤗